Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) a
suspendat, ieri dimineata, dupa o noapte intreaga de negocieri,
greva generala in toate cele cinci centre universitare in care are
filiale, liderii studentilor semnand un acord cu Ministerul
Educatiei.
Pe parcursul noptii de miercuri spre joi, la sediul
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, au sosit pentru
negocieri lideri ai ANOSR din cinci centre universitare din tara si
din Bucuresti, precum si ai Uniunii Studentilor din Romania -
organizatie care, cu o zi inainte, a anuntat ca renunta la proteste
dupa ce a semnat un acord cu reprezentantii ministerului.
Discutiile s-au incheiat cu semnarea unui nou acord, intre
oficialii MECT si reprezentantii Uniunii Studentilor din Romania,
Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania si
Centrului Universitar Iasi.
Fata de primul protocol (semnat in
noaptea de marti spre miercuri, cand studentii au obtinut de la MECT
promisiunea ca va exista o alocatie bugetara de 30 de milioane de
euro pentru reabilitarea caminelor), protocolul semnat ieri
dimineata aduce si alte imbunatatiri pentru viata studentilor:
promisiunea ca din ianuarie 2004 subventia pentru camine sa fie
calculata in functie de consum, astfel incat pentru lunile de iarna,
cand consumul este mai mare, subventia sa poata ajunge pana la
650.000, pentru ca in perioada iulie-septembrie sa coboare la
200.000; prin bugetul aprobat de Parlament sa se asigure o finantare
corespunzatoare invatamantului superior.
Bucuresti:
1.500 de tineri - in stradaCu toate promisiunile
obtinute si in ciuda acordurilor semnate de liderii lor, in jur de
1.500 de studenti din mai multe facultati bucurestene au organizat,
ieri, un protest la doar cateva ore de la semnarea acordului de
suspendare a grevei. Ei au sustinut ca nu reprezinta nici o
organizatie, ci protesteaza in nume propriu.
Studentii considera
ca protocolul nu le rezolva problemele si nu ofera nici o garantie
legata de camine, burse ori finantarea
universitatilor.
La ASE, "protest studentesc pentru
ca ne fraieresc"Greva de la ASE, anuntata inca de
alaltaieri, s-a rezumat la intrunirea a circa 100 de studenti in
fata Facultatii de Comert, cu bannere de genul "Protest studentesc
pentru ca ne fraieresc", "Vrem reforma, nu promisiuni desarte".
Studentii au ironizat zgomotos, citand si comentand formulari din
protocolul semnat de liderii lor cu Ministerul Educatiei, Cercetarii
si Tineretului. Ei au scanctionat, inclusiv prin gesturi, prevederi
cum ar fi "Ministerul Educatiei va analiza...", "va consulta
reprezentantii...", "va dispune...". Studentii au cerut o reforma de
continut a invatamantului. Dorinta lor este sa aiba mai multe
cursuri
optionale si mai multe seminarii.
"Suntem
ingineri, nu suntem mineri"In "Regie", s-au strans
circa 1.500 de studenti de la Politehnica, unii membri ai Aliantei
Tineretului Universitar, insa cei mai multi protestatari erau pe
cont propriu. Si ei s-au declarat nemultumiti de termenii vagi ai
protocolului cu ministerul si de faptul ca organizatiile semnatare
nu-i reprezinta. Cu o imensa panza alba pe care scria "Politehnica
in strada", desfasurata in fruntea coloanei si cu lozinca "Suntem
inginaeri, nu suntem mineri", scandata puternic, studentii au
strabatut campusul si, apoi, centrul Capitalei. S-au oprit la
Universitate, unde s-au grupat, cu steaguri si cu revendicari scrise
pe coli de hartie, de genul "Vrem caldura". S-a scandat: "Tot
guvernul sa traiasca dintr-o bursa studenteasca". Unul dintre
liderii studentilor, Sorin Scuratovschi, a declarat ca asteapta "ca
si Bucurestiul sa fie chemat la masa tratativelor" si s-a referit la
nevoia de reforma adevarata si de imbunatatire a conditiilor de
invatatura.
Studentilor de la Politehnica si de la ASE li s-au
alaturat, in numar mic, colegi ai lor de la Geografie, Turism, Limbi
si Literaturi Straine, Litere. Multi au insistat sa-si continue
protestele la guvern. Pana la urma au convenit ca aceasta nu a fost
decat o "intalnire de consultare". In zilele urmatoare, vor cauta sa
faca un inventar al problemelor din invatamantul superior, sa
elimine imixtiunile politice din organizatiile lor, iar saptamana
viitoare vor intra in greva. (Florin Antonescu)
Iasi:
Nu s-a rezolvat ce era mai importantStudentii
ieseni au decis si ei continuarea actiunilor de protest, fiind
nemultumiti de rezultatul negocierilor din cursul noptii, de la
Ministerul Educatiei, a declarat Anghel Ficu, unul dintre cei trei
lideri din Iasi care au participat la negocierile de la Bucuresti.
Potrivit lui Ficu, seful Ligii Studentilor Electrotehnisti,
studentii ieseni sunt nemultumiti ca cele mai importante dintre
revendicari, printre care majorarea burselor, imbunatatirea
conditiilor din camine si reducerea tarifelor pentru studenti la
transportul feroviar, nu au fost solutionate. Studentilor ieseni de
la Universitatea "Al. I. Cuza", de la Universitatea Politehnica "Gh.
Asachi" si de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina
Veterinara" li s-au alaturat, ieri, si studentii medicinisti care,
miercuri, au fost in greva de avertisment.
Cluj,
Timisoara, Galati, Constanta si Iasi: Studentii continua
grevaAsociatia Nationala a Organizatiilor
Studentesti din Romania (ANOSR) a hotarat sa continue greva in cinci
centre universitare - Cluj, Timisoara, Galati, Constanta si Iasi. La
Targu Mures si Hunedoara, studentii fac greva japoneza. "Noi nu
suntem de acord cu promisiunile protocolului pentru ca nu se rezolva
nimic concret. Consideram neconcludenta alocarea celor 30 de
milioane de euro pentru camine, in conditiile in care suma totala va
veni de la banci, pe o perioada de cinci ani", a declarat
presedintele ANOSR, Cristian Dumitru. "Sunt uimit de optiunea
liderilor USR, mai ales ca acestia semnasera un acord cu noi in care
se prevedeau revendicari comune. Trebuie precizat ca in centrele
universitare din provincie, unde s-a iesit in strada, studentii sunt
afiliati la ANOSR. Noi am decis continuarea protestelor", a mai
precizat liderul ANOSR. (Dupa Mediafax si
Rompres)
Suceava: Universitatea "Stefan cel Mare" se
alatura protestuluiStudentii de la Universitatea
"Stefan cel Mare" Suceava declanseaza astazi, de la ora 12,00, greva
generala. Desi sustin ca nu au fost contactati de nici o organizatie
studenteasca din tara, reprezentantii Ligii Studentilor din cadrul
universitatii sucevene declara ca sustin revendicarile colegilor din
celelalte centre universitare. "Nu ne-a contactat nimeni de la nici
o organizatie studenteasca din tara, desi mi se parea logic sa fim
anuntati. Totusi, am luat legatura cu colegii nostri si i-am anuntat
ca Suceava este de acord cu organizarea grevei. Vom realiza afise si
vom imparti fluturasi, iar maine (n.r. - astazi) de la ora 12,00
asteptam sa ni se alature toti studentii suceveni. Este decizia
Ligii Studentilor", a declarat liderul Ligii Studentilor din cadrul
Universitatii "Stefan cel Mare" Suceava, Mihai Rotaru. Studentii
solicita majorarea burselor, reducerea taxei de camin, reduceri pe
transportul in comun si alocarea a cinci la suta din PIB pentru
invatamant.
(Dorin Moldovan)